E noapte.Nu ma pot gandi la nimic. Sunt prea multe ganduri, si amestecate formeaza un gol. As vrea sa citesc,dar nu pot. As vrea sa dezenez ca sa ma eliberez de sentimente,dar nu pot. Sunt nesigura si speriata de viitor. As vrea…ca timpul sa treaca mai repede acum…ca orele sa fie minute. Ma simt atat de aproape de lucrul pe care il vreau si totusi atat de departe. Frustrare? Poate. Sa spun “STOP” si totul sa se opreasca?Nu pot.
E noapte, stau la birou cu lampa aprinsa, si cu draperiile de culoare mov inchis trase. Ma duc la fereastra si ma uit pe cer. Nici o stea, iar luna nu se vede din cauza blocurilor. Totul e negru si fara viata la fel ca in mintea mea.
Ma intreb cu ce am gresit….raspunsul imi vine in minte, dar nu stiu daca e gresit sau bun. Pe urma vine intrebarea “…si acum ce fac?”…” Nu stiu.” Sa incep sa am vicii? Cu ce folos? Sa pun capac la viciile din present?Da.
E tarziu si totusi nu pot sa inchid un ochi. Imi doresc sa fiu la tara,departe de acest oras infect,departe de probleme, sa stau la mansarda si sa citesc un roman de dragoste.
Sa incep sa plang? Nu pot…Ma simt seaca.
Acum imi apare problema cum pot sa inchei acest articol? Raspunsul: “Nu stiu…stiu doar ca mi-am “scris” sentimentele in acest jurnal public J “.
).
